Tartă cu ciuperci


Ingrediente

Pentru aluat:

  • 300 g faină albă de grâu
  • 20 g drojdie proaspătă Secretul Bunicii
  • 2-3 linguri cu ulei de măsline
  • o linguriţă cu zahăr
  • 100 ml apă călduţă
  • sare
  • rozmarin şi seminţe de chimen
  • Pentru compoziţie:

  • 12-15 ciuperci
  • 2 linguri cu smântână grasă
  • 1 ou mare
  • 4 rondele de brânză de burduf
  • câteva bastonaşe de ardei gras
  • Mod De Preparare

    Ai musafiri și nu știi cu ce preparat savuros să-i impresionezi? Nimic mai simplu! O tartă cu ciuperci, ușor de preparat și foarte, foarte gustoasă este alegerea potrivită! Uite cât de uşor se face:

     

    Ne ocupăm întâi de aluat. Punem zahărul şi drojdia într-un vas de dimensiuni mici şi le amestecăm cu o linguriţă până când obţinem o compoziţie lichidă. Lăsăm compoziţia la dospit pentru aproximativ 15 minute.

    Cernem făina într-un bol şi condimentăm după gust cu sare, rozmarin şi chimen. Adăugăm şi drojdia dospită şi treptat şi apa călduţă. Amestecăm bine şi adăugăm ulei în timp ce frământăm compoziţia. Acoperim cu un prosop de bucătărie și lăsăm la dospit până când îşi dublează volumul.

    Pentru compoziţie, tăiem ciupercile în felii şi dăm la copt pe o tavă, cât să se rumenească uşor. Batem oul spumă, adăugăm smântâna şi omogenizăm.

    Din aluatul obţinut, întindem o foaie subţire. Ungem vasul în care în care vom coace tarta cu ulei şi aşezăm foaia, adăugând şi oul cu smântâna. Apoi adăugăm şi rondelele de brânză, ciupercile coapte şi bastonaşele de ardei.

    Dăm la copt pentru aproximativ o oră, în cuptorul preîncălzit la 150 °C. După ce tarta s-a rumenit frumos, o lăsăm să se răcorească şi o servim rece. Poftă bună!


    Retete Similare

    COZONAC CU MIGDALE DULCE DELICIOS
    ...

    vezi rețeta
    Cozonac savuros Babka, după o reţetă delicioasă Jamila Cuisine
    ...

    vezi rețeta