Cornuleţe cu tofu


Ingrediente

  • 600 g de făină
  • 200 ml de lapte de soia
  • 80 g margarină
  • 40 g drojdie proaspătă Secretul Bunicii
  • 300 g de Tofu simplu în saramură
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 2 linguri de stafide
  • 200 g de zahăr
  • Mod De Preparare

    Într-un castron, se amestecă drojdia cu 3 linguri de lapte de soia cald şi cu o linguriţă de zahăr. Se pune apoi puţină făină, alături de margarină şi de restul de lapte. Se frământă bine aluatul rezultat şi se lasă la dospit pentru aproximativ 15 - 20 de minute.

    În timp ce aluatul creşte, brânza tofu desărată se amestecă cu zahărul tos, zahărul vanilat şi stafidele.

    Se întinde aluatul pe o suprafață presărată cu făină câte o foaie şi se decupează pătrate de 7 cm. Fiecare pătrat se taie în câte 2 triunghiuri. În fiecare triunghi se pune câteo linguriţă din compoziţia pe bază de brânză tofu. Se rulează triunghiurile dinspre una din laturile mici către vârful opus.

    Triunghiurile create se pun într-o tava de copt şi se coc aproximativ 25 de minute, într-un cuptor preîncălzit la 200 ° C.

    Se pot servi ca atare sau pudrate cu zahăr pudră.


    Retete Similare

    Pizza de post
    Se pun făina şi sarea într-un castron şi se face în mijlocul ei o adâncitură. Se încălzeşte apa...

    vezi rețeta
    Lipie de post
    Se dizolvă drojdia cu puţină apă călduţă şi se adăugă zahărul, sarea şi uleiul...

    vezi rețeta